ANAF a închis primele cinci luni cu o diferență în minus de circa 8,2 miliarde lei între ceea ce a colectat și programul trasat de către Ministerul Finanțelor, potrivit informațiilor Profit.ro. Deși suma este în continuare una îngrijorătoare, situația este ceva mai bună decât cea indicată de fostul șef al ANAF, Lucian Heiuș, la momentul demisiei din funcție, pe data de 29 mai. La momentul respectiv, întrucât luna mai nu era încheiată, Heiuș a indicat o rămânere în urmă de 8,9 miliarde lei pentru primele cinci luni, dar a menționat că respectiva sumă era o estimare.
Guvernul pregătește tăieri de cheltuieli de 20 de miliarde de lei, însă deficitul de venituri la buget este, în prezent, estimat la numai 15 miliarde de lei, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației. Restul de 5 miliarde de lei ar reprezenta o rezervă pe care autoritățile vor să o aibă pentru a doua jumătate a anului, utilă pentru cazul în care evoluția economică ar conduce la o gaură și mai mare în ce privește veniturile, dar și pentru susținerea unor măsuri de sprijinire a firmelor și populației, care ar urma să fie incluse în programul de guvernare actualizat.
Fundamentarea veniturilor bugetului consolidat în cazul celor două rectificări bugetare efectuate în 2016 de Guvernul Cioloș a fost realizată într-o manieră accentuat optimistă, dat fiind că, la data ambelor rectificări, nivelul încasărilor bugetare a fost sub cel prognozat, a constatat Curtea de Conturi, condusă de Nicolae Văcăroiu, în raportul cerut de Parlament cu privire rectificările bugetare de anul trecut.